Urmărire pe străzile Capitalei. Un adolescent fără permis a fost imobilizat după ce lovit o mașină de poliție
Polițiștii Capitalei l-au depistat în trafic pe tânărul în vârstă de 17 ani care conducea un vehicul neînregistrat pe arterele din Sectorul 2, fără să dețină permis de conducere. Adolescentul nu a respectat semnalele de oprire ale echipajului de poliție și a fost imobilizat în urma unei urmăriri în trafic, după ce a acroșat o autospecială de poliție.
Evenimentul a avut loc sâmbătă seară când un echipaj de la Secția 7 Poliție, aflat în patrulare a observat o motocicletă fără plăcuță de înmatriculare sau înregistrare, condusă de un tânăr, care se deplasa pe Șoseaua Andronache.
„Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, însă conducătorul vehiculului nu s-a conformat indicațiilor și a mărit viteza, continuând deplasarea pe mai multe artere din zonă.
Echipajul de poliție a pornit imediat în urmărirea acestuia, având în funcțiune…