Legea bifează pe fond celelalte repere ale reformei
În ceea ce privește legea integrității, Pîslaru a explicat că proiectul a generat o dezbatere publică amplă, în special în jurul amendamentului referitor la aplicarea retroactivă a unor principii.
Ministrul a precizat că, din perspectiva Comisiei Europene, legea îndeplinește condițiile prevăzute în cadrul reformei, însă există în continuare o problemă legată de decizia Curții Constituționale.
„Avem o observație a Curții Constituționale și, evident, legea trebuie să fie constituțională ca să poată să fie promulgată”, a declarat Dragoș Pîslaru la Digi24.
El a subliniat că, în cazul în care actul normativ va trece de procedura legislativă și va putea fi promulgat, acesta va îndeplini, pe fond, celelalte jaloane prevăzute în cadrul reformei din PNRR.
„În condițiile în care legea trece și se poate promulga, ea bifează pe fond celelalte repere pe…