„Urgența este economică și socială”
„Urgența este economică și socială”, a declarat Roxana Mînzatu, vicepreședinta Comisiei Europene, miercuri, când a fost prezentată prima strategie europeană de combatere a sărăciei, relatează Le Monde. Strategia europeană își propune să eradicheze sărăcia și excluziunea socială până în 2050 și să reducă numărul persoanelor afectate cu cel puțin 15 milioane până în 2030. În prezent, 93 de milioane de oameni trăiesc în sărăcie, reprezentând unul din cinci locuitori și unul din patru copii.
Comisia de la Bruxelles propune „dezvoltarea de locuințe sociale și accesibile” și o mai bună combatere a lipsei de adăpost printr-o „nouă abordare”, cuprinsă într-o recomandare adresată statelor membre și constând în prioritizarea prevenției și a soluțiilor pe termen lung față de cele de urgență.
De asemenea este promovat accesul la angajare, care…