Înapoi sus

Principiile dispar când e vorba să li se taie diurna
septembrie 7, 2026

Principiile dispar când e vorba să li se taie diurna

By
  • 0

Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor și deputat, i-a ironizat luni pe parlamentarii PNL și USR, după ce aceștia și-ar fi încheiat boicotul asupra lucrărilor din Camera Deputaților.

Acesta susține, într-o postare publicată pe Facebook, că decizia ar fi fost luată după ce parlamentarii au aflat că riscă să piardă banii de prezență, respectiv diurna.

„Principiile PNL si USR dispar când e vorba să li se taie diurna”, a scris Adrian Câciu.

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a declarat luni, după ședința de partid alături de USR, că „boicotul s-a referit la ziua respectivă de ședințe, la ședințele din ziua respectivă, ci nu la o perioadă nedeterminată de acțiune. Noi mâine vom fi prezenți la ședințele care vor avea loc la Camera Deputaților”.

„După cum știți, dacă citiți regulamentul Camerei Deputaților, există următoarele…

Citeste mai mult

Prev Post

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate…

Next Post

Cuba transmite că nu există negocieri cu SUA și acuză…

post-bars

Postări similare