„Niciodată nu te gândești că e ultima oară când vorbești cu cineva”
Nepotul antrenorului a povestit că, inclusiv în spital, Mircea Lucescu era preocupat mai degrabă de binele celor apropiați decât de propria situație.
„Îmi spunea să plec acasă, să fiu cu copiii, că mă așteaptă. Îmi spunea „lasă-mă pe mine, eu mă descurc.” Întotdeauna ne purta de grijă”, a declarat Matei Lucescu.
Un moment cu o puternică încărcătură emoțională a fost ultima discuție dintre tatăl său și bunicul său, facilitată chiar de el, fără să conștientizeze atunci importanța acelui gest.
„Niciodată nu te gândești că e ultima oară când vorbești cu cineva. Sunt foarte puține momente în care realizezi asta. Dar mă bucur că am reușit să fiu acolo”, a spus acesta.
Matei Lucescu a evidențiat importanța prezenței în viața celor apropiați, mai ales în momentele dificile.
„Prezența este extraordinar de importantă. Să fim alături de oameni atunci când au nevoie sau poate când nu realizează că au nevoie”, a…