Dominique Pelicot, anchetat în două cazuri nerezolvate. Evaluare psihologică extinsă în penitenciar. „Nu arăt ca un criminal”
Potrivit informațiilor BFM TV, bărbatul este în prezent vizat în două anchete privind cazuri nerezolvate, iar în iulie 2025 a fost supus unei evaluări psihologice detaliate solicitate de departamentul Cold Case din Nanterre. Examinarea a avut loc la șapte luni după verdictul în procesul Mazan.
Întâlnirea cu psihologul a scos la iveală declarații „șocante”
Conform expertizei, Pelicot s-a comportat în fața psihologului ca în timpul unui interogatoriu, oferind propria versiune a faptelor și minimalizându-și constant responsabilitatea. Specialistul descrie profilul său ca fiind „copleșit de tulburări”, lipsit de empatie și impermeabil la suferința victimelor.
Evaluarea a durat două zile și a vizat percepția sa asupra a două dosare în care judecătorul de instrucție vede similitudini clare cu modul său de operare: uciderea Sophiei Narme în 1991 și tentativa de viol asupra unei tinere numită „Marion”, în 1999.