Ilie Bolojan, al treilea președinte interimar al României. Cum au ajuns Nicolae Văcăroiu și Crin Antonescu la Cotroceni. „Au pus țara într-o situație dificilă”
Anularea alegerilor urmată de demisia fostului președintelui Klaus Iohannis creează un moment fără precedent. Funcția a mai fost însă asigurată interimar, pentru perioade mai scurte de timp, de Nicolae Văcăroiu și de Crin Antonescu, actualul candidat al coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale.
Conducerea interimară a statului este asigurată de Ilie Bolojan FOTO Inquam Photos
România a mai avut doi președinți interimari în ultimii 35 de ani. Situația actuală este însă una diferită, în contextul în care nu va fi încheiată cu o reîntoarcere în funcție a președintelui, ci cu alegerea unui nou șef de stat. Cele două interimate anterioare au fost asigurate în contextul unor suspendări a fostului președinte Traian Băsescu.
Nicolae Văcăroiu, șeful interimar care nu și-a dorit funcția
Primul care a asigurat acest rol a fost Nicolae Văcăroiu, în perioada 20 aprilie-19 mai 2007, în timpul primei suspendări a…