Uniunea Europeană a găsit bani pentru înarmare. Un fond 400 de miliarde de euro ar putea fi folosit pentru investiţii în apărare
Personaje puternice din cadrul blocului comunitar exercită presiuni pentru ca Mecanismul European de Stabilitate (MES), în valoare de 422 de miliarde de euro, să depăşească rolul său iniţial de salvare a economiilor aflate în dificultate, afirmă cinci persoane care au cunoştinţă de aceste discuţii, potrivit Politico.
Fondul ar putea prelua sarcina de a distribui împrumuturi ieftine pentru a cumpăra arme, potrivit surselor.
Pe măsură ce guvernele văd din ce în ce mai mult necesitatea de a pune continentul pe picior de război, planul ar oferi o cale de ieşire pentru decidenţii politici din Europa.
Fondul MES ar putea răspunde la agresiunea Rusiei pe o scară mai largă, au spus patru oficiali pentru Politico, cum ar fi să ajute la plata reconstrucţiei Ucrainei sau să ofere împrumuturi ieftine unor ţări precum statele baltice.
Războiul Rusiei în Ucraina, ţară care nutreşte…