Înapoi sus

 Încă o bancă obţine în instanţă suspendarea ordinului emis de ANPC
iulie 3, 2023

Încă o bancă obţine în instanţă suspendarea ordinului emis de ANPC

By
  • 0

Ca urmare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti din data de 30 iunie este suspendată aplicarea măsurilor dispuse de ANPC contra băncii, în luna mai a acestui an.

Totodată, Raiffeisen Bank a iniţiat demersurile legale prin care solicită instanţei anularea ordinului ANPC, suspendarea decisă vineri de Curtea de Apel fiind valabilă până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea ordinului.

Raiffeisen Bank România reaminteşte clienţilor actuali şi potenţiali că au posibilitatea de a alege acea modalitate de rambursare a creditului care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor, în rate egale sau în rate descrescătoare, cu respectarea prevederilor legale si a normelor interne referitoare la gradul maxim de îndatorare.

Opţiunea este valabilă de la începutul perioadei contractuale şi pe toată durata de derulare a unui credit.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia…

Citeste mai mult

Prev Post

Culise. Ședință cu scântei a PNL. Ministrul Finanțelor, luat la…

Next Post

Averile primarilor din București. Negoiță, cu datorii de sute de…

post-bars

Postări similare