Înapoi sus

 U Cluj a anunțat numele noului antrenor
iunie 9, 2023

U Cluj a anunțat numele noului antrenor

By
  • 0

Anton Petrea a fost numit, vineri, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal Universitatea Cluj, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.

Anton Petrea (48 de ani) a pregătit-o pe Chindia Târgovişte în sezonul recent încheiat, nereuşind să o salveze de la retrogradare.

Tehnicianul are o vastă experienţă ca antrenor secund la echipe precum FCSB, Litex Loveci, Al-Hilal, Al Wahda (Arabia Saudită), Al Wasl (Arabia Saudită) sau Concordia Chiajna.

Anton Petrea şi-a început cariera de antrenor principal în sezonul 2020/2021, pe banca celor de la FCSB. A încheiat sezonul regular al Ligii 1 pe prima poziţie, însă la finalul play-off-ului echipa sa a terminat pe poziţia secundă. Echipa antrenată de Petrea s-a remarcat prin jocul ofensiv în acel sezon, având cel mai mare număr de goluri marcate (72), cu 15 mai multe faţă campioana CFR Cluj. Cu Anton Petrea pe bancă, bucureştenii au câştigat Cupa României, pe 22 iulie 2020.

Petrea a părăsit echipa…

Citeste mai mult

Prev Post

acţiuni scăzute din cauza sectorului imobiliar

Next Post

Să bagi pensiile militare în PNRR, apoi să susţii că…

post-bars

Postări similare