Înapoi sus

 Dacia se vinde ca pâinea caldă. Creştere spectaculoasă în primul trimestru al anului 2023
aprilie 18, 2023

Dacia se vinde ca pâinea caldă. Creştere spectaculoasă în primul trimestru al anului 2023

By
  • 0

Potrivit datelor prezentate de producător, în primul trimestru al anului 2023, vânzările Dacia s-au ridicat la 171.789 unităţi, în creştere cu 34,3% faţă de perioada similară a anului trecut.

În România, topul primelor 5 vehicule de persoane cele mai vândute în primul trimestru este ocupat integral de modele Dacia. Mai mult, fiecare model al mărcii a fost lider în segmentul său de piaţă, au explicat reprezentanţii Dacia.

„Vânzările modelului Dacia Sandero au crescut cu 26,1% faţă de nivelul înregistrat în primul trimestru al anului 2022, ajungând la 68.318 unităţi. Sandero rămâne astfel cel mai vândut model către clienţii persoane fizice din Europa. Cu 57.660 unităţi vândute, Dacia Duster înregistrează o creştere de 23,9% faţă de perioada similară a anului trecut şi îşi menţine poziţia pe podiumul celor mai vândute modele SUV către clienţii persoane fizice din Europa. Dacia Jogger a înregistrat 23.330…

Citeste mai mult

Prev Post

Iohannis retrimite în Parlament legea privind impunerea taxei de solidaritate

Next Post

Romario Pires vrea să rămână pe viață în România: „Occident?…

post-bars

Postări similare