Înapoi sus

 Boloș: Măsura unei limite lunare a cheltuielilor la fiecare minister dă posibilitatea folosirii cu chibzuinţă a banilor
aprilie 16, 2023

Boloș: Măsura unei limite lunare a cheltuielilor la fiecare minister dă posibilitatea folosirii cu chibzuinţă a banilor

By
  • 0

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a subliniat că impunerea unei limite lunare de cheltuieli în fiecare minister va duce la obținerea unui buget disponibil pentru condițiile pe care le are de realizat România.

FOTO Guvernul României

„Sunt măsuri de folosire cu chibzuința a banilor pe care îi avem la buget. Sunt măsuri pe care chiar Comisia Europeană le-a solicitat, inclusiv dacă vorbim despre pensiile speciale, inclusiv dacă vorbim despre salariile și cheltuielile cu salariile bugetare. Sunt toate măsuri pe care deseori le-am denumit ca o trecere la normalitate și folosire judicioasă a banilor pe care îi avem acordați, pe lângă cei europeni”, a explicat ministrul Proiectelor și Investițiilor Europene la Antena 3 CNN.  

Potrivit ministrului, „acestea sunt lucruri pe care Ministerul de Finanțe, dacă va socoti de cuviință, le va prezenta în ședința de Guvern”, întrucât „orice astfel de măsuri lasă loc…

Citeste mai mult

Prev Post

Paula Badosa deschide un subiect tabu în tenisul mondial: „Am…

Next Post

G7 a convenit să ceară reducerea consumului de gaze şi…

post-bars

Postări similare