Nicușor Dan: Am înaintat conducerii PNL București stadiul obiectivelor solicitate pentru menținerea sprijinului politic
Nicușor Dan a anunțat că a înaintat conducerii PNL București raportul cu stadiul obiectivelor solicitate pentru a-i menține sprijinul politic. Liberalii i-au cerut edilului în luna februarie să îndeplinească, într-un termen de 6 luni, o serie de obiective.
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei FOTO: Inquam Photos
„Solicitarea PNL către mine a avut o perioadă de implementare de şase luni. În 31 iulie am făcut un raport cu stadiul fiecăruia din aceste obiective şi l-am înaintat conducerii PNL Bucureşti”, a precizat Nicuşor Dan, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Conducerea PNL București i-a solicitat primarului general al Capitalei în luna februarie să îndeplinească o serie de obiective, în termen de șase luni, pentru a-i menține sprijinul politic.
Condițiile cerute de PNL
Potrivit unui comunicat al PNL Bucureşti de mierucri, liberalii solicită demararea execuţiei lucrărilor la minim două…