Înapoi sus

 Predoiu cere prefecților să se ocupe de aplicarea legii privind privind eliminarea dosarului cu şină
iulie 5, 2023

Predoiu cere prefecților să se ocupe de aplicarea legii privind privind eliminarea dosarului cu şină

By
  • 0

Ministrul de Interne a precizat că instituția pe care o conduce va monitoriza modul cum va fi aplicată legea privind eliminarea dosarului cu șină, urmând să fie dată o circulară prefecților pentru a se ocupa de această nouă măsură.

Cătălin Predoiu, noul ministru al Internelor FOTO Inquam Photos

Legea nr. 9/2023 prevede un număr de măsuri concrete şi obligaţii clar definite pentru instituţiile statului cu scopul de a se apropia de cetăţean, de a simplifica procedurile birocratice, de a face paşi spre digitalizarea serviciului public administrativ. (…) Legea a intrat în vigoare pe 4 iulie. Instituţiile au la dispoziţie 30 de zile pentru a se organiza în acest sens şi pot să vă anunţ că, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, voi transmite o scrisoare circulară către toţi prefecţii pentru a lua măsurile, în limitele competenţelor legale, de a invita şi de a observa modul în care instituţiile publice, autorităţile…

Citeste mai mult

Prev Post

Miliarde de lei s-au întors astăzi în conturile investitorilor de…

Next Post

Ciolacu: Ne dorim o creștere a prezenței companiilor germane în…

post-bars

Postări similare