Un mecanism artificial a produs fraudă cu fonduri europene la Caransebeş
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru doi inculpaţi în sarcina cărora s-a reţinut comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept sau reţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2016 – 2022, cei doi inculpaţi ar fi inventat un mecanism ce presupunea crearea, în mod artificial, a condiţiilor necesare obţinerii în mod nelegal de fonduri europene, în contextul implementării unor proiecte derulate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), care vizau, printre altele, „Instalarea tânărului fermier …..” şi…