Ce spune Edi Iordănescu înaintea meciurilor României din luna iunie
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, luni, la reunirea lotului României în vederea meciurilor cu Kosovo şi Elveţia din preliminariile Campionatului European – EURO 2024, programate luna aceasta, că e conştient de sezonul sub aşteptări al multora dintre „tricolori”, precizând însă că miza celor două deplasări va depăşi orice dezamăgire din plan personal.
„Am fost bucuros să regăsesc în rândul tricolorilor cu ocazia acestei reuniri spiritul pozitiv şi mentalitatea de luptă pe care le-am construit împreună în ultima perioadă şi pe care le-am consolidat cu un start bun în aceste preliminarii. Suntem conştienţi că pentru mulţi dintre jucători sezonul la echipele de club nu a fost unul la nivelul aşteptărilor în privinţa obiectivelor şi că această lună aduce cu ea destul de multă incertitudine legată de viitorul lor. Dar responsabilitatea tricoului României şi a mizei acestor două deplasări, din Kosovo şi Elveţia,…