Înapoi sus

 Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu sindicatele din Educație. Premierul a prezentat măsurile propuse pentru majorarea veniturilor
mai 30, 2023

Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu sindicatele din Educație. Premierul a prezentat măsurile propuse pentru majorarea veniturilor

By
  • 0

Nicolae Ciucă a avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din Educație, alături de ministrul Ligia Deca, în cadrul căreia au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din învățământ.

Nicolae Ciucă, premierul României FOTO: GOV

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul și-a prezentat garanțiile în ceea ce privește confirmarea, în viitoare legea a salarizării, utilizarea ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie.

„Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României”, arată sursa…

Citeste mai mult

Prev Post

România salută listarea primelor persoane sancționate ca urmare a acțiunilor…

Next Post

Oferta lui Iohannis pentru sindicate: Mediază încheierea unui acord între…

post-bars

Postări similare