Înapoi sus

 Stroe: Până când situația din Educație nu se va rezolva, nu se discută niciun fel de element politic
mai 27, 2023

Stroe: Până când situația din Educație nu se va rezolva, nu se discută niciun fel de element politic

By
  • 0

Purtătorul de cuvânt al PNL susține că „nimeni nu își permite să se joace cu instabilitatea instituțională” și a precizat că nu se va discuta despre rotativă până când situația din Educație nu va fi rezolvată.

Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO: Facebook

„Oricine înţelege că nu poţi să schimbi un guvern în mijlocul unei situaţii sociale. În condiţiile în care şcolile sunt închise, în condiţiile în care sunt purtate negocieri, cei trei preşedinţi ai coaliţiei de guvernământ au spus foarte clar că asumă cu responsabilitate rezolvarea acestei situaţii şi e foarte important că nimeni nu îşi permite să se joace cu instabilitatea instituţională, iar pentru noi cel mai important acesta”, a declarat Ionuț Stroe la Euronews, potrivit News.ro.

Liberalul a subliniat că premierul va purta zilnic negocieri cu sindicatele din învățământ și va rezolva criza din învățământ.

„Nu ne grăbim în…

Citeste mai mult

Prev Post

Ciucă: Greva din educație a fost principală preocupare a Guvernului…

Next Post

Turcan, despre proiectul pensiilor speciale: E un fel de tentativă…

post-bars

Postări similare