Înapoi sus

 Anisie, gafă în plen: Îmi cer scuze. De emoție, de la oboseală, am greșit
mai 22, 2023

Anisie, gafă în plen: Îmi cer scuze. De emoție, de la oboseală, am greșit

By
  • 0

Monica Anisie, fost ministrul al Educației și actual președinte al Comisiei de învățământ din Senat, a făcut o greșeală gramaticală în plenul Senatului la dezbaterile privind legile educației. Senatoarea PNL a revenit ulterior și și-a cerut scuze.

Monica Anisie, fost ministru al Educației FOTO: Inquam Photos

În momentul în care președinta Comisiei de Învățământ din Senat și-a exprimat punctul de vedere privind Legile Educației, această a făcut o greșeală gramaticală, mai exact un dezacord între subiect și predicat. Gafă a fost făcută în contextul în care aceasta își citea textul de pe foaie.

„Aceste legi este despre viitor”, a transmis Monica Anisie de la tribuna Senatului, potrivit DcNews.

Monica Anisie a revenit la tribuna Senatului la câteva minute de la producerea greșelii gramaticale și și-a cerut scuze în fața senatorilor prezenți la dezbaterile privind legile educației.

„Am lucrat atâtea zile și…

Citeste mai mult

Prev Post

Şase membri ai Camerei Deputaților au fost sancționați. Propunerea AUR:…

Next Post

Crește numărul pensiilor speciale ale parlamentarilor. Reforma Coaliției i-a sărit…

post-bars

Postări similare