Înapoi sus

 Ciucă, răspuns pentru PSD privind suspendarea negocierilor: PNL a cerut respectarea Protocolului pentru a nu ne îndepărta de problemele românilor
mai 20, 2023

Ciucă, răspuns pentru PSD privind suspendarea negocierilor: PNL a cerut respectarea Protocolului pentru a nu ne îndepărta de problemele românilor

By
  • 0

Premierul Nicolae Ciucă a subliniat că rocada premierilor trebuie să se producă rapid, fără sincope, arătând că Ministerul Muncii are toată susținerea realizarea legii salarizării unitare, în contextul în care șeful PSD a cerut suspendarea negocierilor pentruu viitorul cabinet, invocând problemele din Educație și întârzierea reformei pensiilor speciale.   

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a transmis că „Partidul Național Liberal a susținut încă de la început că principala preocupare a coaliției trebuie să fie soluționarea problemelor cetățenilor”.

„De altfel, PNL a semnalat foarte clar că există riscul îndepărtării agendei politice de cea a cetățenilor, în contextul temei privind rotativa la guvernare. Acesta a fost și motivul pentru care PNL a cerut respectarea Protocolului și evitarea unor discuții pe funcții și persoane, pentru a nu ne îndepărta de la adevăratele probleme ale…

Citeste mai mult

Prev Post

Geoana, mesaj pentru liderii de la București pentru un proiect…

Next Post

Cum explică PSD suspendarea negocierilor pentru viitorul Guvern

post-bars

Postări similare