Interzicerea cumulului pensie-salariu şi a achiziţiei de maşini şi de mobilă
„De la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, inclusiv activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă acestea, li se interzice achiziţionarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, (…) mobilier şi aparatură birotică. Asigurarea necesităţilor de bunuri prevăzute la alin. (1) se va putea face numai prin redistribuiri din cadrul aceleiaşi instituţii sau de la alte instituţii publice”, potrivit proiectului consultat de MEDIAFAX.
Conform documentului, angajările sunt stopate la stat: „În anul 2023, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publiceşi publice…