Alegerile prezidențiale din Franța acaparate de extremiști. Încă un personaj cu vederi radicale s-a înscris în cursă
Eric Zemmour, figură a extremei-drepte franceze, cunoscut pentru pozițiile sale anti-Islam și anti-imigrație, a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale de anul viitor, potrivit Al Jazeera. Este a doua candidatură a autorului francez cu viziune radicală după ce s-a clasat pe locul al patrulea la alegerile prezidențiale din 2022.
„Vă pot confirma că voi fi, într-adevăr, candidat la alegerile prezidențiale”, a declarat Zemmour pentru postul de televiziune TF1, adăugând că intră în cursă pentru a „păstra o Franță care să rămână franceză”.
Zemmour, un autor de origine evreiască în vârstă de 68 de ani și comentator de televiziune, spune că dorește expulzarea străinilor care au comis infracțiuni și se află în închisoare. De asemenea, el propune expulzarea „străinilor șomeri care nu au avut un loc de muncă de mai bine de șase luni”, chiar…