Maia Sandu condamnă atacul rusesc asupra centrului comercial din Krivoi Rog. Cel puțin 16 persoane au murit și peste 130 au fost rănite
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat sâmbătă atacul rusesc asupra orașului ucrainean Krivoi Rog, în urma căruia un centru comercial a fost lovit, iar cel puțin 16 persoane au murit și peste 130 au fost rănite.
„Îngroziți de atacurile barbare ale Rusiei asupra orașului Krivoi Rog și a altor orașe. Gândurile noastre sunt alături de familiile care își plâng apropiații și de toți cei răniți, inclusiv de atât de mulți copii”, a transmis Maia Sandu pe platforma X.
Atacul a avut loc vineri, 21 august, în orașul natal al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Potrivit autorităților ucrainene, dronele rusești au lovit centrul comercial în două valuri, la aproximativ 30 de minute distanță.
Appalled by Russia’s barbaric attacks on Kryvyi Rih and other cities. Our hearts are with the families mourning their loved ones and with all those…