Peste 5.400 de intervenții în doar trei zile. Pompierii au salvat 104 persoane, iar aproape 4.200 au primit ajutor medical
În perioada acestui sfârșit de săptămână, pompierii militari au gestionat 5.452 de situații de urgență produse la nivel național, intervenind pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor și protejarea comunităților, potrivit unui bilanț publicat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Aproape 4.200 de persoane au fost asistate de echipajele SMURD Cea mai mare parte a intervențiilor a fost reprezentată de misiunile echipajelor SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au intervenit pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere.
Pompieri SMURD acționează la stingerea unui incendiu. Sursa foto: Mediafax Foto.
În urma acestor intervenții, aproape 4.200 de persoane au beneficiat de măsuri de prim ajutor. În paralel, salvatorii au desfășurat peste 800 de misiuni pentru protecția comunităților, care au inclus salvarea persoanelor și animalelor aflate…