Înapoi sus

Disneyland Paris, încă pe minus după 34 de ani. Disney nu și-a recuperat investiția de 6,8 miliarde de dolari
iunie 5, 2026

Disneyland Paris, încă pe minus după 34 de ani. Disney nu și-a recuperat investiția de 6,8 miliarde de dolari

By
  • 0

Deschis în 1992 la est de Paris, Disneyland Paris a devenit cea mai performantă destinație Disney din afara Statelor Unite. Resortul include două parcuri tematice și continuă să se extindă. În martie 2026, compania a inaugurat cea mai mare dezvoltare din istoria sa europeană, o zonă inspirată de filmul „Frozen”, parte a unui program de investiții evaluat la aproximativ 2,5 miliarde de dolari, arată The Guardian.

PARIS, FRANȚA. Oamenii vizitează Disneyland Paris. Foto: Julien Mattia / Agenția Anadolu/ABACAPRESS.COM

Rezultatele financiare par impresionante. În anul fiscal încheiat la 30 septembrie 2025, veniturile au crescut cu 8,4%, până la un nivel record de aproape 4 miliarde de dolari, iar profitul net s-a apropiat de 304 milioane de dolari.

O investiție care încă nu s-a amortizat

În spatele cifrelor record se ascunde însă o realitate mai puțin spectaculoasă. Potrivit analizei realizate de…

Citeste mai mult

Prev Post

Nicușor Dan, alături de Macron și Merz la summitul din…

Next Post

Premierul desemnat Eugen Tomac, întâlnire cu Ilie Bolojan la Palatul…

post-bars

Lasă un comentariu

Postări similare